Carla del Ponte susține că rebelii au folosit gaz sarin în Siria

Carla del Ponte susține că rebelii au folosit gaz sarin în Siria
Publicat: 06/05/2013, 10:52
Actualizat: 03/07/2013, 20:35

Rebelii sirieni au folosit gaz sarin, a afirmat Carla del Ponte, membră a Comisiei de anchetă a ONU privind încălcarea drepturilor omului în Siria, relatează AFP.

„Potrivit mărturiilor pe care le-am strâns, rebelii au folosit arme chimice, făcând uz de gaz sarin”, a declarat del Ponte, într-un interviu acordat postului de radio elvețiano- italian, în noaptea de duminică spre luni.

„Anchetele noastre vor trebui aprofundate, verificate și confirmate prin noi mărturii, dar potrivit a ceea ce am putut stabli până în prezent, pentru moment opozanții regimului sunt cei care au folosit gaz sarin”, a adăugat del Ponte, care este fost procuror al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie.

Ea a explicat că cercetările Comisiei de anchetă a ONU, care urmează să își prezinte observațiile la următoarea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului în iunie, este departe de a se fi încheiat.

Ea a precizat că anchetele în curs ar putea să stabilească dacă Guvernul lui Bashar al-Assad a folosit sau nu astfel de arme chimice.

Sarinul este un gaz puternic neurotoxic, descoperit înaintea celui de-al Doilea Război Mondial în Germania și folosit în metroul din Tokyo în 1995.

În afară de inhalarea sa, simplul contact cu pielea a acestui gaz blochează transmiterea influxului nervos și provoacă moartea prin stop cardio-respirator. Doza letală este de jumătate de miligram pentru un adult. Acesta este inodor și invizibil.

Victimele se plâng mai întâi de dureri de cap puternice și prezintă pupile dilatate. Ulterior au loc convulsii, stop respirator și coma care precede decesul.

Acesta poate fi folosit pe cale aeriană, degajându-se în special în urma exploziei munițiilor, dar poate fi utilizat și la otrăvirea apei sau hranei, potrivit Centrului pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) din Atlanta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a...
Reacţia unui american aflat în vacanţă în România, după ce s-a trezit pe o pajişte...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Românii pot fi despăgubiți în urma furtunilor violente! Ce condiții trebuie să îndeplinească cei ale...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
CARNEA interzisă total. NU trebuie să o cumperi din magazine
Planta care ține cele mai enervante insecte la distanță. Are un miros frumos și puternic
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cicloanele tot mai intense și frecvente din cauza crizei climatice afectează păsările marine
×